„Mai presus de tihna noastră stă apărarea fiinţei şi neatârnarea ţării noastre!”

2 iulie 2011

Fiu al domnului Bogdan al II-lea şi al Mariei Oltea, Ştefan l-a înfrânt în 1457, la Doljeşti, pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, şi a fost uns domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist. Domnia i-a fost marcată de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care deveniseră o ameninţare pentru Europa şi pentru întreaga Creştinătate. Cea mai importantă victorie asupra turcilor Ştefan a obţinut-o la Podul Înalt, lângă Vaslui, în 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor. Semnificativ pentru gândirea voievodului, Cronica Ţării Moldovei spune că, după această luptă, Ştefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine şi cu apă şi în toată ţara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu şi numai Lui să i se aducă laudă”.După propria sa mărturie, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii, din care a câştigat 34. Victoriile răsunătoare împotriva regilor Ungariei (Baia, 1467) şi Poloniei (Codrii Cosminului, 1497) au condus la stabilirea unor noi raporturi cu aceste state. Singurele înfrângeri au fost cele de la Chilia (1462) şi Războieni-Valea Albă (1476). Şi în cazul înfrângerilor, Ştefan cel Mare a dovedit o profundă conştiinţă duhovnicească: „a stat în voinţa lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate şi lăudat să fie numele Său”.Prima parte a domniei a fost marcată de războaie. Singura mănăstire pe care domnul a ctitorit-o în această etapă a fost Putna (1466–1469). Un moment de cumpănă avea să fie cel din lupta de la Şcheia (1486), în care voievodul a căzut de pe cal şi a zăcut jumătate de zi printre morţi. Acest moment şi poate înţelegerea că invazia otomană nu poate fi stăvilită numai cu armele văzute au dus la o transformare în activitatea sa.În cea de-a doua parte a domniei, Ştefan cel Mare s-a ocupat în chip deosebit de ctitorirea de biserici şi mănăstiri, construind chiar şi două în acelaşi an. Tradiţia vorbeşte de un număr de 40 de lăcaşuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. Pe lângă construcţia în sine, toate aceste biserici au fost înzestrate cu odoarele şi cărţile necesare slujbelor. Ne-au rămas până astăzi manuscrise de o rară frumuseţe – Tetraevanghele, Mineie, Vieţile Sfinţilor –, cădelniţe, ferecături de Evanghelie, broderii cu fir de aur şi argint. Toate acestea i-au făcut pe cercetători să vorbească despre o „epocă ştefaniană”.

Sfârşitul domnului a fost unul pe măsura vieţii sale: „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă” (Letopiseţul lui Grigore Ureche).După trecerea lui Ştefan cel Mare la cele veşnice, în 2 iulie 1504, poporul a simţit că are un mijlocitor şi un rugător în cer.
Recunoaşterea oficială a sfinţeniei lui Ştefan cel Mare, prin actul canonizării de către Biserică, a venit după câteva sute de ani, deşi el era cinstit ca sfânt de către popor încă de la moartea sa.
Pe aceste temeiuri şi Biserica Ortodoxă Română a împlinit în 1992, după o întârziere datorată regimului comunist, actul oficial al canonizării lui Ştefan cel Mare ca domn binecredincios, stabilind şi ziua cinstirii sale – 2 iulie.

Ştefan cel Mare este SFANT pentru că şi-a iubit neamul şi s-a jertfit pentru el, iar neamul a răspuns prin cinstire şi evlavie. Acestui neam ai cărui fii suntem noi, cei de astăzi, el i-a transmis o moştenire nepreţuită, sugerată chiar prin cuvintele scrise pe pergamentul din icoana sa: „Mai presus de tihna noastră stă apărarea fiinţei şi neatârnarea ţării noastre!”. Această moştenire o avem şi noi de păstrat şi de transmis mai departe nealterată: libertatea neamului şi credinţa ortodoxă.

Romanii din Dreapta Tisei (Ucraina) il cinstesc si ei, astazi, insa, in taina, pe Stefan cel Mare si Sfant, intrucat, autoritatile ucrainene exercita o presiune constanta asupra populatiei romanesti din aceasta regiune in ceea ce priveste viata spirituala. Este pur si simplu de neconceput pentru zilele in care traim, ca bustul Celui mai MARE ROMAN - STEFAN CEL MARE SI SFANT, sa stea ascuns in beciul unuia din consilierii Primariei localitatii Slatina.

Mai jos puteti vedea o poza lucrata in photoshop care ne prezinta cum ar fi putut arata, astazi, monumentul Sfantului Stefan cel Mare din fata bisericii “Acoperamantul Maicii Domnului”, de la Slatina. De precizat ca in realitate, cu mare parere de rau, sta doar soclul pe care, cica, urmeaza (nu s-a facut o precizare cand anume?!) sa fie instalat bustul celui mai mare Roman.

Noi, maramuresenii din Dreapta Tisei, prin firea noastra suntem cunoscuti ca fiind niste oameni rabdatori si calmi, tot asteptam si asteptam. Si asteptam sa fie instalat si bustul lui Mihai Eminescu in fata Scolii Romanesti din Slatina, si asteptam, si asteptam, si asteptam ca oficialii ucraineni sa ne permita sa-l punem la loc de cinste si pe Sfantul Stefan cel Mare.
Poate suna naiv, insa, dupa cum totul are o limita, va veni ziua aceea, multasteptata, cu soare, cand ne vom uni si ne vom face dreptate!



Un produs Blogger.