De asemenea, la lucrările simpozionului au luat parte deputatul român din Rada Supremă a Ucrainei, Ion Popescu, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale care au salutat oportunitatea desfăşurării evenimentului. Acţiunea a reunit numeroşi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ucraina, cadre didactice, jurnalişti români din statul vecin, lideri ai asociaţiilor româneşti din regiunea Cernăuţi, Transcarpatia şi Crimeea.
În alocuţiunea sa, secretarul de stat Eugen Tomac a apreciat prezenţa parlamentarilor români la acest eveniment drept o reiterare a interesului pe care statul român îl manifestă faţă de comunitatea românească din Ucraina, dar şi o expresie a disponibilităţii pentru colaborare cu autorităţile ucrainene. Domnia sa a mai precizat necesitatea continuării acestui tip de activităţi, care au drept rol conservarea patrimoniului cultural existent şi menţinerea unei legături neîntrerupte a membrilor comunităţii româneşti cu trecutul lor. Cu acest prilej, DRP a donat reprezentanţilor mediului asociativ românesc din regiune volume de literatură română şi materiale didactice.
Sursa: dincolodetisa.blogspot.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu